Lumi apuse. Simboluri. Și istorii din vremuri îndepărtate. Toate – într-un demers cultural – parte a proiectului „Serile patrimoniului”, proiect inițiat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Întâlnirea lunii mai are ca temă „Misterele culturii Cucuteni, de la simbol la protoscriere”. Evenimentul îl are ca invitat pe lect. univ. dr. Gabriel Kelemen, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
„În cadrul întâlnirii este prezentat cadrul geografic și istoric al culturii Cucuteni-Tripolia, proiecție bazată pe imagini cu vestigii arheologice de notorietate, sunt analizate și comparate câteva dintre misterioasele simboluri ce apar pictate sau incizate pe obicte ceramice ori idoli feminini, din vasta cultură neolitică central europeană. Sunt puse în discuție linia șerpuită, mai apoi spirala dublă, motivele romboidale, alături de multe alte nebănuite semne-simbol ce întregesc uimitoarea paletă de arhetipuri ancestrale, parafrazând din vasta operă a ilustrei savante Marija Gimbutas – „Civilizația marii zeite”, ori din Romulus Vulcănescu – „Mitologie Romană”, cât și din „Calea rătăcită” – Constantin Prut, lucrări avizate ce pun în valoare patrimoniul neolitic cucutenian.” – spune Gabriel Kelemen
Întâlnirea are loc vineri, 17 mai, de la ora 17.30, în sala StudioArt a Casei Artelor. Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe adresa arheologie@culturatimis.ro, până în 16 mai. Prezentarea are loc în cadrul evenimentului „Cât ne ține cultura?”.