Galeria Pygmalion din Casa Artelor își redeschide porțile pentru un nou demers plastic. Este vorba despre expoziția personală semnată Edith Torony și intitulată The Waste Land.
“Dacă despre persoana civilă Edith Torony mărturisesc că nu știu aproape nimic, despre artistul care pictează pânzele astfel semnate mi se pare că are o teama organică de dezordine. Spun asta fiindcă pânzele par a fi fost, inițial, o aglomerare indistinctă, entropică, iar rolul artistului constă în a le pune în cel mai fragil echilibru, preț de o clipită, după care ele par să se reașeze în dezordinea naturală. Drept pentru care observ că — în cel puțin câteva pânze — există un subtil dialog între sălbăticia indiferentă a naturii (pleonasm) și artefacte. Sigur (…) în plus față de obiectele rătăcite prin natura dezolantă, aș mai adăuga linia dreaptă (linia dreaptă nu există în natură!) și câteva cuburi. Evident, acestea din urmă par a fi adăugiri la peisajul originar, ingrediente ale intersectării din real și imaginație. Iar singurele personaje vii sunt un fel de anamorfoze defecte pe care le ghicim nu din perspicacitate, ci fiindcă ne ajută titlurile lucrărilor: Nocturne 1. The dreaming dog.” – spune despre lucrările expuse în Pygmalion, scriitorul Marcel Tolcea
Deschiderea oficială a expoziției are loc joi, 26 aprilie, la ora 19.00. Cu acest prilej are loc și lansarea unui album de artă care cuprinde lucrări semnate de aceeași Edith Torony. Lucrările stau pe simeze până în 14 mai.