Uniunea Arhitecților din România, Filiala Timiș și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș prezintă expoziția ARHITECTUL ȘTEFAN BALȘ (1902-1994), realizată de Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul ciclului de proiecte culturale ”Restauratori români”, finanțat de Uniunea Arhitecților din România, din fondul ”Timbrul Arhitecturii”. Se continuă astfel suita de prezentări a activității unor arhitecți restauratori români, începută în 2016 cu Horia Teodoru și Ion D.Trajanescu. Expoziția stă pe simezele galeriei Pygmalion din cadrul Casei Artelor în perioada 16 februarie – 1 martie 2017. Vernisajul are loc loc joi 16 februarie, ora 18. Prezentarea expoziției va fi susținută de arh. Anca Filip, coordonator al proiectelor culturale.