O prostituată și clientul ei. Doi oameni care nu se cunosc se află într-o cameră, pentru o noapte de amor. Cea mai veche întâlnire din lume; fără un “mâine”, în majoritatea cazurilor. Însă la capătul nopții, totul ia o întorsătură neașteptată. Tranzacția nu este cea pe care o bănuim. O poveste intimă străpunge suprafața violentă și sordidă a schimbului și caută un epilog dincolo de “a doua zi”. Un el și o ea. O întâlnire. Și o poveste. O istorie neașteptată. Un spectacol pe care doi actori inspirați: Marcela Moțoc și George Constantinescu, îl aduc în fața publicului vineri, 15 martie, de la ora 18.00, în sala Studio a Casei Artelor. Este vorba despre specatcolul “O noapte pe dos”, de Xavier Durringer, producție a Teatrului de Artă București. Montarea poartă semnătura regizorală a lui Tudor Țepeneag. Scenografia aparține lui MC Ranin.
„Am avut senzația că mă aflu într-o expoziție a sculptorului Ion Nicodim, mă refer la inimile lui uriașe, care terminau, ca niște capete, socluri înalte, rotunjite. Așa și personajele noastre.” (Ana Barton) – spune despre spectacol, scriitoarea Ana Barton.
Accesul se face pe bază de artist support. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.