Dublă premieră la Casa Artelor. Se întâmplă duminică, 28 mai, în sala Studio Art, unde, începând cu ora 17.00, se vor petrece două show-uri de improvizație teatrală, într-un adevărat maraton de imaginație, inspirație și umor. Protagonista primului eveniment este trupa ImproHigh, din Timișoara. Componenții acesteia propun privitorilor un spectacol de tip long form, adică un spectacol construit, în direct în fața spectatorilor.
“Acest fel de spectacol, pe care îl cream așa… cap-coadă în fața spectatorilor este o noutate pentru Timișoara. O noutate și o mare provocare pentru noi pentru că nu venim cu nimic pregătit de acasă, totul se naște în fața spectatorilor, inspirat și provocat de ei.” – spune Walter Fettisch, membru fondator ImproHigh
Cel de-al doilea spectacol al serii este o premieră absolută pentru Timișoara. Singura trupă impro formată exclusiv din fete provoacă publicul la o oră și un pic de râs necondiționat. Este vorba despre trupa iELE al cărei spectacol va începe la ora 19.00.
Trupa iELE însumează peste 200 de spectacole în toată țara, inclusiv la Teatrul Național București. Trupa este formată din 7 actrițe improvizatoare, cu experiență, fiind singurul produs de gen din România. iELE fac spectacole memorabile, având deja un public fidel, prezent tot mai des la spectacolele lor. Fiecare show este altfel, iar publicul este liber sa intervină cu sugestii în scenele care se derulează, fapt care duce la un plus de comic. Dacă vii o dată, fii sigur vei mai veni.” – spune Victoria Răileanu, membră a trupei.
Accesul la ambele evenimente se face pe bază de artist support.