Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată Timișoara–Lugoj aduc contribuții importante nu doar la nivelul infrastructurii, ci și la cunoașterea istoriei Banatului. Odată cu demararea proiectului de reabilitare și extindere a căii ferate, arheologii au început cercetările preventive pe traseul acesteia. Din anul 2023, au fost investigate nouă situri arheologice, unul dintre cele mai interesante fiind cel aflat în apropierea localității Șuștra, comuna Topolovățu Mare.
Numit de arheologi „Situl 8 CFR”, acesta este situat pe o terasă naturală bine delimitată, mărginită la sud și sud-vest de două foste brațe de apă. În urma săpăturilor, arheologii au identificat două așezări distincte: una din perioada La Tène (a doua epocă a fierului) și alta datând din secolele X-XI d.Chr., adică din perioada medievală timpurie.
„În așezarea din epoca fierului am descoperit locuințe de tip bordei, gropi menajere, șanțuri de drenaj, dar și posibile structuri cu rol funerar și ritualic. Două dintre gropile cercetate conțineau vase ceramice sparte în momentul depunerii, oase de animale și coarne de cerb sau căprior, elemente care, alături de poziționarea gropilor lângă vechile cursuri de apă, sugerează o funcție rituală. Ipoteza urmează să fie confirmată prin cercetări suplimentare”, a declarat arheologul Bogdan Craiovan, responsabil științific.
Printre cele mai spectaculoase descoperiri din situl medieval se numără 12 cuptoare de ars ceramică, datate în secolele X–XI d.Chr. Acestea, de formă rotundă sau ovală, au fost construite direct în stratul natural de lut, dintr-un amestec de lut și nisip fin. Fiecare instalație era dotată cu un picior central ce susținea o placă de lut ars, perforată cu orificii circulare. În jurul acestor cuptoare, arheologii au identificat numeroase fragmente ceramice, semn că instalațiile au fost folosite intens, multă vreme. Concentrarea lor într-un singur loc sugerează că aici a funcționat un adevărat centru de producție ceramică. Aceasta este o descoperire care aduce noi perspective asupra vieții economice și meșteșugărești din Banat, în secolele X–XI.
Colectivul de cercetare din cadrul Muzeului Național al Banatului a fost format din: arhg. specialist Bogdan Craiovan (responsabil științific), arhg. debutant Alexandru Ciurea, arhg. debutant Alexandru Munteanu și arhg. debutant Darius Nica, Dragoș Bustan, Clarisa Gherghe.
© 2016 Directia judeteana pentru cultura Timis.Toate drepturile rezervate. | Powered by: Root Service