„AEONIAN”, noul proiect fotografic semnat Oana Stoian, ne îmbie să ne oprim, cu onestitate, în faţa unei clipe, traducând-o într-o stare. Co-autori la alchimia artistei, dilatăm timpul, îl legănăm ca pe-un prunc care nu se mai opreşte din scâncit, îl alintăm între două degete – asemeni unui miez de pâine. Plonjăm în adâncurile amintirilor cu rude care nu mai sunt, cu prieteni ale căror feţe nu ne mai apar în faţa ochilor. De-a valma, inima noastră va scoate la suprafaţă clasoarele cu timbre, albumele foto, picturile copilăreşti, jocul în nisip, diapozitivele cu poveşti, ierbarul, primul nostru film pe peliculă, „cine nu-i gata, îl iau cu lopata”, prima noapte de dragoste, primul sărut de rămas bun. Dincolo de aprecierea pe care o avem faţă de plămădirea formelor, ochiul nostru se va lumina la descoperirea vieţii: aceste lucrări sunt amprentate de un artist veritabil, curajos, cu un orizont fascinant. Încercarea noastră de a descifra universul fiecărui cadru se-ntâlneşte cu propriile memorii, iar scriitura ajunge să fie una cât se poate de reuşită. Chipurile sunt ascunse de flori, frunze – trăsăturile feţei nu ne mai sunt accesibile; nu ne mai amintim decât splendoarea unei dimineţi de aprilie. Ca în cazul multora dintre aducerile aminte pe care le rechemăm, ochii prietenilor ne sunt ascunşi, însă centrul bunătăţii lor este croşetat în permanenţă. Stările pe care artista ni le serveşte sunt pregnante, şi-n apa acestora ne permitem să aruncăm o piatră, construind stări noi, acute. Oamenii nu mor decât atunci când sunt uitaţi, zice-se, eternitatea sălăşluieşte în gândurile închinate unor momente în care am zâmbit sau ne-am încruntat. Eternitatea face trecerea de la „o masă” la „masa”, de la „o femeie”, la „femeia”, aşadar de la nearticulat, la articulat, fiecare element căpătând proporţii mitice, urieşeşti. Eternitatea vorbeşte articulat, migrează de la chip la simbol, e-mbrăcată într-o rochie înflorată, de duminică, e agăţată într-un parfum ori într-un vis, miroase a somn şi a iarbă, a lemn şi a tăcere. La graniţa cu oniricul, lucrările Oanei Stoian au carne, sunt sculptate de verb şi înmuiate în linişte – o linişte care te lasă pe tine, privitorul, să porţi un dialog cu propria arhivă de „aeonian”. Text – Grig M. Dumitrescu

Oana Stoian s-a născut în Lugoj în anul 1993. Pasiunea ei pentru artă s-a făcut remarcată înca din copilărie când a început să îşi exprime creativitatea, întâi prin pictură, apoi, în anii adolescenţei, prin descoperirea fotografiei. Opera ei simbolizează o abstractizare a realității, o pierdere a identității în contextul unor scene misterioase. Urmându-şi această pasiune, a absolvit studiile de licenţă în 2015 la secţia de Foto-Video a Facultăţii de Arte şi Design, în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar in 2017 studiile de masterat în Grafică Publicitară. În decembrie 2015 a avut prima expoziţie personală de fotografie în Timişoara, urmată în următorii ani de numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în România, cât şi în străinătate.