De pe stâlpi, vitrine și pereți – pe simezele Galeriei Pygmalion

28 aprilie 2022 to 17 mai 2022 19:00 - 18:00

E neobișnuită, haioasă  și, cu siguranță, provocatoare. Expoziția de fotografie urbană, semnată de Oana Puicănescu și găzduită din 28 aprilie, de Galeria Pygmalion, este un demers artistic așa cum nu s-a mai văzut în urbe. Un  soi de invitație întru descoperirea unei lumi… ascunse la vedere.

Ajunge să facem câțiva pași în afara locuinței ca să ne găsim înconjurați de mesaje pe stâlpi, ziduri, geamuri și vitrine. Dar de câte ori chiar le vedem? Fotografia mea incită la explorări. Ce îi împinge pe unii să-şi scrijelească, lipească şi vopsească sufletul şi vrerile, spre cunoştinţa tuturor?  Haideți să aflăm împreună ce au vrut să zică autorii acestor mesaje de dezinteres public.” – spune Oana Puicănescu

Vernisajul expoziției are loc în 28 aprilie, de la ora 19.00, iar cel care va rosti cuvântul de deschidere este psihologul Mircea Dragu.

Expoziția intitulată  „Mesaje de dezinteres public”  îi provoacă pe privitori  să fie la rându-le expozanți. Toți cei care au fotografii cu mesaje sau anunțuri inedite sau haioase sunt poftiți să le posteze pe pagina de Facebook a expoziției începând cu ziua vernisajului și până în data de 10 mai. Cele mai interesante vor fi printate și expuse în Galeria Pygmalion, în 14 mai, de Noaptea Muzeelor.

 

 

© 2016 Directia judeteana pentru cultura Timis.Toate drepturile rezervate. | Powered by: Root Service