Anul expozițional 2020 începe la Casa Artelor cu o expoziție de pictură. Este vorba despre un demers plastic semnat de artistul reșițean Marian Truțulescu și găzduit de galeria Pygmalion. Expoziția intitulată „IN–FACES/ Închipuri” va fi vernisată joi, 16 ianuarie, de la ora 18.00.
„IN-FACES sau În-Chipuiri se intitulează noua serie de lucrări de pictură, realizate în tehnica ulei pe pânză sau acrilice pe pânză. Aproape toate lucrările au ca centru de interes chipul care, în viziunea personală, a devenit leit motiv, el se transformă în funcție de stare, de reprezentare sau imaginație. (…) De ce închipuiri, de ce chipuri? Chipul transmite emoția sufletească, el este modalitatea de expresie prin care încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contra, răbufnirea trăirilor interioare. În el stau laolalța neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi cu zi. Chipul devine, la fel ca și arta, un trasmițător de emoție care provine dintr-o stare. – spune Marian Truțulescu
Despre artist și lucrările sale va vorbi, la vernisaj, criticul de artă lect.univ.dr. Gabriel Kelemen. Expoziția stă deschisă până în 4 februarie.