La Casa Artelor, toamna, se numără… evenimentele culturale. Sezonul expozițional autumnal debutează, în galeria Pygmalion, în 5 septembrie cu un demers plastic semnat de plasticiana Flora Răducan. Lucrările sale de pictură sunt reunite sub titlul „Despre lumină”.
“[…] Să dea Flora Răducan cu tifla celor care mijesc ironic numai și când aud apus de soare, darămite să și dea cu ochii de unul? E posibil să fie și aceasta o motivație, dar am convingerea că nu e cea principală. Din câte o cunosc pe artista din Lugoj nu fronda este cea care îi activează creativitatea, ci o profundă curiozitate și o temeinică dorință de a vedea lucrurile dincolo de epiderma lor. Pentru Flora, pictura este mijlocul prin care cercetează lumea, iar expoziția de la Pygmalion are ca subiect al acestei cercetări apusul. De fapt, mai mult decât atât: lumina. În fond, chiar titlul expoziței, Despre lumină, e o evidentă declarație de intenție. Adevărat, pare riscant, aproape caduc, să refaci legătura, după mai bine de un secol, cu o importantă pagină de istorie a picturii, impresionismul, chiar cu mijloacele specifice lui. Dar tocmai aici e, cred, una dintre mizele expoziției: revizitarea originii artei moderne. Reînvățarea unui mod de a privi începuturile. Redescoperirea unuia dintre fundamentele picturii, lumina. […]” – spune despre lucrările Florei Răducan, scriitorul Robert Șerban.
Vernisajul expoziției are loc joi, 5 septembrie, la ora 19.00. Despre artistă și lucrările sale va vorbi scriitorul Robert Șerban. Expoziția stă pe simezele galeriei Pygmalion până în 24 septembrie.