Revoluția română din decembrie 1989 a început la Timișoara și înseamnă răsturnarea unui regim totalitar sângeros, însă și un prilej pentru călirea curajului, de a evidenția nevoia de libertate din fiecare participant. Revoluția din 1989 înseamnă sute de oameni la început, apoi mii, zeci și sute de mii prezenți pe străzile Timișoarei, strigându-și nevoia de a fi liberi, dorința de a trăi așa cum credeau ei de cuviință.

Revoluția din 1989 înseamnă multă suferință și multă speranță, lacrimi de durere, dar și lacrimi de bucurie, deoarece, până la urmă, demonstranţii, înarmaţi doar cu voinţa de a răsturna regimul comunist, au biruit în faţa trupelor care au purtat armament adevărat şi care au deschis focul împotriva mulţimii. Dar nu faptul că puteau fi ucişi reprezenta un motiv de îngrijorare, ci moartea fără victorie, fără ca regimul să se clatine. Rând pe rând, au început proteste cetăţenii din oraşe apropiate de Timişoara: Lugoj, Deta, Arad. Apoi demonstrații au izbucnit la Cluj şi Sibiu. Însă doar când s-au ridicat cei din București, în 21 decembrie 1989, exprimându-şi direct dezacordul cu Ceauşescu, intrând apoi într-o luptă directă cu regimul comunist, Timişoara (liberă deja din 20 decembrie 1989) a început să-şi caute morţii, sigură de victorie.

Revoluția română din decembrie 1989 începută la Timișoara înseamnă oameni și fapte, memorie și uitare. Se regăsește în emoții și luciditatea încrâncenată, în puterea de a trece peste frică și lașități, de a te solidariza cu ceilalți, de a lupta împreună sau, pur și simplu, de a fi acolo, în locurile unde s-a făcut istoria.

La Timișoara, Revoluţia din 1989 înseamnă represiune dură, zeci de morţi, sute de răniţi şi sute de reţinuţi ilegal. Represiunea a atins forme de nedescris, pe fondul disperării care exista în societatea românească la acea dată, condusă de un sistem comunist totalitar cu nuanţe naţionaliste, tot mai rupt de realitate. A fost suficientă o scânteie, pentru ca oamenii să nu mai facă pasul înapoi. Au ieşit în stradă, ducând, din 16 până în 20 decembrie, o luptă surdă cu forţele de ordine mult superioare, puternic înarmate. Împotriva protestatarilor, împotriva celor care priveau curioşi de pe margine, împotriva celor aflaţi în casă, chiar în pat, au acționat activişti de partid, miliţieni, securişti, militari, pompieri, procurori, gărzi patriotice, sprijiniţi de funcţionari din posturi cheie.

Revoluţia din 1989 înseamnă investirea unor speranţe enorme într-o schimbare radicală a societăţii româneşti. La trei decenii de la Revoluţia din 1989, România este membră a Uniunii Europene, făcând parte, cel puţin formal, din clubul select al statelor cu instituţii consolidate, unde prevalează principiile legii şi moralei, o organizaţie unde valorile democratice sunt respectate. În realitate, între graniţele ţării, în viaţa şi aspiraţiile cetăţenilor români, deficitul de democraţie generează confuzie şi frustrare. Este marea discrepanţă dintre ceea ce ar fi trebuit să fie şi nu este, între idealurile pure ale unei mişcări revoluţionare pierdute în deziluzii şi nostalgii după „stabilitatea” vechiului sistem totalitar.

Revoluția din decembrie 1989 înseamnă la Timișoara curajul unor oameni de a fixa clipa, de a păstra pe peliculă participanți și evenimente. Arta fotografică, fidelă și ingrată, în același timp, surprinde aceste clipe mărețe, memorând gesturi mici, dovedit apoi uriașe, cu oameni obișnuiți, care nu știau că sunt eroi.

Un text semnat de LUCIAN VASILE SZABO

*Proiectul „30”, dedicat Revoluției de la Timișoara cuprinde fotografii semnate de Constantin Duma, Cătălin Regea, Ioan Radu, Mircea Radu și Valentin Șuta.  Ea ajunge pe simezele fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara (Piața Libertății, nr.5), ca parte a expoziției omonime, inițiată de Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Universitatea de Vest Timișoara, cu sprijinul Goethe Institut și a Centrului Cultural German.

Vernisajul are loc în 16 decembrie, de la ora 18, iar lucrările stau pe simeze până în 30 ianuarie 2020.