Puțin timp ne ne mai desparte de acea vreme din an în care ne umplem sufletele de liniște și lumină. În care trăim bucuria și pacea Sărbătorilor Pascale. Un exercițiu de bine și dăruire se petrece și pe simezele galeriei Pygmalion din Timișoara (str. Augustin Pacha nr.8). Artista Dorothea Hîrjoi vine în fața publicului cu un demers plastic special, intitulat „Regăsirea unitaţii”
„În aceste zile, la galeria Pygmalion, Dorothea Hîrjoi expune un ciclu unitar de picturi inspirate de simbolul creștin al crucii. Surprinsă într-o succesiune de ipostaze plastice, forma consacrată a obiectului pe care a fost răstignit Iisus invită la o meditație asupra Divinului. Privitorul are prilejul de a întâlni viziunea spirituală a artistei care vorbește, expresiv și cuceritor, printr-un discurs plastic elaborat și profund. De la forma stilizată a obiectului sacru la semnificaţia simbolică ultimă, distanţa e, desigur, imensă: suferinţa, moartea, dar mai cu seamă învierea și mântuirea − prin suferinţă − se regăsesc în această engramă ce rezumă învăţătura creştină.” – spune C.P. Mircea
Vernisajul expoziției are loc joi, 14 aprilie, la ora 18.00. Despre artistă și creațiile sale va vorbi, la vernisaj, criticul de artă Ioan Iovan. Expoziția poate fi vizitată până în 24 aprilie, după următorul program: marți, miercuri, joi: 11.00 – 16.00, vineri: 11.00 – 18.00, sâmbătă: 13.00 – 20.00 și duminică: 11.00 – 18.00.